Noi credem că da! Descoperă (sau redescoperă) basmul românesc „Povestea lui Harap-Alb” și pornește într-o aventură cum numai în basme se poate, plină de încercări, personaje magice și morale. Pe lângă povestea bine-cunoscută, am creat special pentru acest format o serie de ilustrații reimaginate, care să surprindă cât mai bine personajele și situațiile fantastice prin care trec. Astfel, cartea devine încă și mai atractivă pentru copii, ajutându-i să își imagineze ceea ce citesc.

Materialul a fost realizat de echipa noastră, formată din profesori cu experiență didactică, specialiști în educație și ilustratori talentați. Vei beneficia de un suport educațional excelent, creat în conformitate cu programa școlară în vigoare.
După parcurgerea basmului „Povestea lui Harap-Alb”, poți oferi elevilor o serie de materiale educaționale ce vizează verificarea înțelegerii textului, ordonarea secvențelor din poveste, caracterizarea personajelor și multe altele. Iată ce poți descărca de pe site-ul nostru:
Basmul „Povestea lui Harap-Alb” a fost scris de Ion Creangă, fiind publicat pentru prima dată în anul 1877.
Harap-Alb este personajul tipic al basmelor: un tânăr care pleacă de acasă încă nepregătit pentru a atinge un obiectiv. Pe parcursul narațiunii, protagonistul întâmpină provocări și personaje — pozitive și negative. Felul în care răspunde și își oferă sau nu ajutorul zugrăvește imaginea clasică a basmelor, aceea în care un bine este răsplătit cu bine, iar răul cu rău. Astfel, Harap-Alb intră într-o mare încurcătură cu Spânul, dar este ajutat de personajele magice care îi răsplătesc faptele bune. Iar la final, ca în aproape toate basmele, Harap-Alb scapă din mâna Spânului, iar adevărul iese la suprafață, făcând dreptate tuturor.
Ești nou pe platforma noastră? Vizionează materialul video de mai jos, creat de echipa noastră talentată. Vei afla care sunt beneficiile creării unui cont Twinkl gratuit și cum poți activa ulterior un abonament pe site.